Jderul

Jderul de piatra sau beica ( Martes foina )

Conținut: Aspect || Biologie || Răspândire || Dăunător || Prevenire || Combatere

Jderul de piatră este un reprezentant tipic al familiei jderilor (Mustelidae), care, ca specie sinantropă, se aşează în apropierea oamenilor.

Aspect: lungimea cumulată a capului şi a trunchiului este de 40 – 55 cm; lungimea cozii este de 20 -30 cm; greutatea este de 1, 1 – 2, 3 kg; femelele sunt în medie mai mici şi mai uşoare decât masculii; trunchiul corpului este zvelt, alungit şi are două perechi de picioare scurte; coada este lungă şi stufoasă; capul prezintă urechi rotunjite pe margini şi la vârf puţin ascuţite, ochi de culoare închisă şi un bot de culoare deschisă, asemănătoare culorii pielii; blana are o culoare maro deschis până la maro ciocolatiu şi are o strălucire gri albăstruie; la capete, firele de păr sunt aşa de subţiri şi de fine, încât delimitează clar conturul alb al blănii din zona pieptului (ce ajunge până la labele din faţă), tălpile labelor jderului nu au păr.

Biologie: Jderul de piatră ajunge până la vârsta de 10 ani, este un animal solitar şi este activ în special pe înserat şi noaptea. Deşi se poate căţăra foarte bine şi poate efectua salturi înalte, el îşi petrece cea mai mare parte a timpului pe sol, de-a lungul cărărilor cunoscute, în căutarea hranei; el schimbă traseele regulat, folosind o cărare anume, la intervale de câteva zile. Jderul de piatră este un prădător, care vânează şi se hrăneşte cu diferite animale mici, de dimensiunile iepurilor şi ale găinilor. Spectrul animalelor cu care se hrăneşte cuprinde şoareci, şobolani şi diferite păsări. Insectele, boboaşele şi fructele completează regimul său de hrănire. În zonele rurale, jderul de piatră fură de asemenea şi ouă de păsări din coteţe, pe care, cu ajutorul gurii larg deschise, le transportă şi apoi le consumă. Când jderii ajung Ia vârsta de doi ani, ei se pot reproduce. Perioada de reproducere are loc în iulie şi august. In timpul ritualurilor nocturne de împe­rechere, masculii şi femelele se urmăresc şi scot în acest timp sunete puternice şi ascuţite. în timpul actului de reproducere (copulaţie), masculul muşcă femela de ceafă şi îşi aşează picioarele posterioare pe părţile ei laterale. În această situaţie, animalele rămân una alături de cealaltă până la 20 de minute. După o perioadă de gestaţie de 9 luni femela dă naştere la 2-7 pui în martie/ aprilie a anului ce urmează. Perioada de gestaţie relativ lungă se datorează unei întreruperi în evoluţia embrionară (stare de inactivitate). Puii abia născuţi au ochii încă închişi (orbi) şi sunt acoperiţi de o blană gri cenuşiu. Când ajung la 5 săptămâni, ei deschid ochii, iar la vârsta de 2 luni ei sunt deja acoperiţi de o blană maronie şi părăsesc pentru prima oară vizuina alături de mamă. Până în iarnă, puii rămân alături de mamă, apoi familia se împrăştie şi puii pornesc în căutarea propriilor teritorii, jderii de piatră îşi schimbă părul de două ori pe an, blana de vară fiind ceva mai închisă la culoare decât cea de iarnă, în sensul că peticul alb de blană este mai puţin pronunţat pe timp de vară.

Răspândire: jderul de piatră poate fi găsit în zone extinse ale Eurasiei, habitatele sale întinzându-se din Europa centrală, de vest şi de sud până în Asia centrală, în regiunile Mongoliei şi ale munţilor Himalaya. El lipseşte din insulele britanice şi din numeroase insule mediteraneene. Chiar şi în Scandinavia sunt populaţiile de jderi mai puţin numeroase. Pot fi găsiţi în păduri şi câmpii. Ca specie sinantropă, jderul caută apropierea oamenilor, de aceea pot fi găsiţi deseori pe lângă aşezările omeneşti, în sate sau oraşe, unde se ascund în grămezile de lemne, de pietriş sau în ziduri de piatră, în hambare, grajduri, case de vară şi poduri.

Dăunător: aparţine categoriei agenţilor supărători, precum şi a celor dăunători de materiale şi provizii. Dacă ritualul de împerechere al jderilor se petrece în podul casei, somnul oamenilor este tulburat de zgomotele şi larma acestora. Dar chiar şi în afara perioadei de împerechere, aceşti musafiri nepoftiţi pot perturba odihna oamenilor din cauză că mişună continuu. Este cunoscut ca dăunător de provizii, pentru că fură ouăle păsărilor de casă şi de asemenea pentru că omoară animalele folositoare sau domestice de dimensiuni mici. Dacă jderul de piatră pătrunde, de exemplu, într-un coteţ de găini, poate produce pagube foarte mari, deoarece comportamentul stresat al găinilor speriate, care nu pot fugi, declanşează în jder instinctele de vânătoare, care nu se opreşte până nu omoară toate găinile. Această ucidere în masă nu semnifică cruzime în cazul jderului, ci poate fi explicată prin faptul că jderul, într-un coteţ de găini închis, se află într-o situaţie nenaturală pentru el. In natură păsările sălbatice ar fugi, punând capăt vânătorii jderului, care se opreşte după ce a făcut o singură victimă. Este un recunoscut dăunător de materiale, deoarece roade şi muşcă cablurile şi furtunurile de la automobile. Se presupune că animalele sunt atrase la maşini din cauza căldurii emanate de motor şi a mirosurilor. Stră­pungerea cablurilor şi a furtunurilor de la maşină poate fi pusă pe seama a trei tipuri de comportament, şi anume cel de explorare, cel de joacă şi cel al muşcatului agresiv, care este o manifestare a comportamentului teritorial. Astfel el produce daune mari. În afară de cablurile şi furtunurile de la maşină, el strică şi materialul de izolare a podurilor.

Prevenire: ca metode de prevenire a apariţiei jderului există două variante, şi anume împiedicarea accesului sau intimidarea animalului. Pentru a le bloca accesul trebuie ca toate locurile pe unde poate pătrunde să fie astupate cu ajutorul unui gard de scânduri sau al unui gard de sârmă. Drept modalităţi de acces, le servesc jderilor găurile în ziduri, găurile de aerisire, ferestrele deteriorate ale acoperişului, ţiglele slăbite de pe acoperiş etc. Pentru a afla pe unde intră jderul în casă, se poate presăra temporar nisip în jurul casei şi în jurul copacilor din apropierea acesteia. Astfel urmele jderului precum şi drumul pe care îl parcurge acesta până în casă devine vizibil. Dacă se stabileşte că acesta se suie peste zidul casei, se poate unge zidul cu un material alunecos, împiedicând astfel căţărarea. Dacă jderul ajunge în curte prin intermediul unui copac sau al casei vecine, aceste locuri de acces trebuie baricadate, precum s-a menţionat anterior. Jderii pot fi speriaţi şi alungaţi mai ales făcând zgomote puternice, ei fiind foarte sensibili la zgomot. în pod poate fi pus un radio cu ceas şi pornire automată. Ceasul trebuie potrivit în aşa fel, astfel încât să pornească în primele ore ale dimineţii şi să transmită muzică de radio la un volum mare. In general jderii îşi caută adăposturi de zi care să fie liniştite. In comerţ se găsesc pe lângă aceasta, o serie de aparate electronice, care au ca efect speriarea şi alungarea animalelor, efect ce se bazează pe trans­miterea de ultrasunete. Aparatele cu ultrasunete pot fi folosite numai acolo unde nu există animale de casă. Ultrasunetele au efecte negative şi asupra pisicilor şi câinilor. O altă metodă dovedită este folosirea părului de câine, deoarece jderul de piatră percepe mirosul de câine şi evită respectivul loc.

Combatere: Jderii de piatră se află sub incidenţa legilor de vânătoare şi sunt astfel urmăriţi de vânători în pădure sau pe câmpuri. In vânătoarea de jderi, amplasarea capcanelor joacă un rol important. In acest sens se folosesc atât capcane de prindere a animalului viu, cât şi cele ce se soldează cu moartea acestuia. Capcanele trebuie controlate în mod constant. In locuinţe se recomandă folosirea capcanelor de prindere a animalelor fără ca acestea să fie omorâte. Jderii astfel prinşi pot fi mutaţi într-o pădure îndepărtată de vechiul teritoriu. în acelaşi timp trebuie avută grijă ca posibilităţile de acces să fie închise, precum a fost menţionat anterior. în cazul maşinilor pot fi instalaţi electrozi, care le administrează jderilor un şoc electric scurt, după principiul gardurilor electrice.

Specii asemănătoare: jderul de copac sau jderul de pădure (Martes martes). Aceştia se deosebesc de jderul de piatră în primul rând datorită petei galbene de pe piept, care nu este bifurcată. Ei sunt mai uşori şi au o constituţie mult mai fragilă, au urechi mai rotunjite şi tălpile labelor sunt acoperite de păr des. Spre deosebire de jderul de piatră, jderul de copac se fereşte de aşezările omeneşti.

Leave a Reply