Paduchii testosi

Păduchii ţestoşi ( Coccoidea )

Conținut: Aspect || Biologie || Răspândire || Dăunător || Prevenire || Combatere || Păduchele ţestos-virgulă || Păduchele ţestos al prunului || Păduchele ţestos al leandrului || Păduchele din San Jose

Păduchii ţestoşi aparţin categoriei păduchilor de plante (Sternorrhyncha), la care femelele au o platoşă tare, bine delimitată, pe spate şi care sunt împărţiţi în aproximativ 3000 de specii. Păduchii ţestoşi se subdivid în două grupe: păduchii din familia Diaspididae, la care platoşa poate fi îndepărtată, şi păduchii verzi din familia Coccidae, la care platoşa este bine prinsă de corpul insectei.

Aspect: în funcţie de specie au 0, 8-9 mm lungime (cea mai mare specie este Aspidoproxus maximus – 38 mm); femelele au o platoşă tare, bine delimitată, pe spate, care este în funcţie de specie, fie plată, fie bombată; culoarea platoşei este gălbui — maroniu până la maro castaniu; femelele nu au aripi şi nici picioare; masculii au 3 perechi de picioare şi nişte aripi de culoarea pielii; aripile posterioare s-au modificat pe parcursul timpului, şi ca la diptere, nu mai folosesc zborului propriu zis, ci echilibrării; masculii nu prezintă maxile; primul stadiu larvar are 0, 5-1 mm lungime şi prezintă 3 perechi de picioare, care ajută larva la deplasare; corpul este în funcţie de specie aplatizat şi are o culoare verde — gălbui până la maroniu.

Biologie: Femelele trăiesc în nişte colonii mai mult sau mai puţin extinse, aşezate pe plantele   cu   care se hrănesc. Ele înţeapă ţesutul plantei cu trompa lor, fixându-se astfel bine pe planta gazdă. Majoritatea speciilor de păduchi ţestoşi se înmulţesc prin partenogeneză. în condiţii nefavorabile de mediu apare însă şi o fază de reproducere sexuată (heterogenie). în acest caz femelele eliberează nişte feromoni, cu ajutorul cărora masculii le găsesc. Masculii mor la scurt timp după actul reproducerii (copulaţie). La majoritatea speciilor, femela depune până la 1000 de ouă, care evoluează la stadiul de larvă sub protecţia platoşei şi din care eclozează insectele din mai până în iulie. (în acest sens fac excepţie temutul păduche din San Jose şi păduchele verde, care sunt specii vivipare). Larvele proaspăt eclozate (în primul stadiu larvar se deplasează mult) sunt mobile şi se extind rapid pe majoritatea părţilor plantei ce sunt deasupra solului. Larvele înţeapă cu trompa lor ascuţită şi pătrund în ţesutul plantei, unde sug lichidele din celulele plantei. în stadiile larvare mai avansate larvele îşi pot pierde picioarele, devenind astfel imobile.

Răspândire: Sunt răspândiţi aproape în toată lumea. Din cele 3000 de specii cunoscute de păduchi ţestoşi, în Europa centrală şi de est apar aproximativ 90. Cele mai importante dintre acestea sunt păduchele ţestos-virgulă, păduchele ţestos al prunului, păduchele ţestos al leandrului, păduchele ţestos al dafinului şi păduchele din San Jose. Ei pot fi găsiţi pe toate părţile de suprafaţă ale plantelor gazdă, la care femelele stau ascunse pe partea inferioară a frunzelor, unde sunt protejate, ele fiind imobile. In funcţie de specie ei atacă mere, pere, piersici, coacăze, prune, struguri, tufe de trandafiri, plante de cafea şi de ceai, leandru, dafin, copaci de cauciuc, ficus, iederă, filodendroni, steaua Crăciunului (poinsetia), sparanghel ornamental, arţar, tei, castan, coarnă, magnolie, nuc, frasin, alun şi altele.

Păduchele ţestos-virgulă ( Lepidosaphes ulmi )

Are 2-4 mm lungime; corpul este de culoare albicioasă până Ia gălbuie; platoşa este ovală şi alungită şi de culoare maro; depunerea ouălor se face în toamnă; iar larvele eclozează în mai şi iunie; se adună în colonii mari pe trunchiurile, crengile şi ramurile merilor, perilor şi piersicilor.

Păduchele ţestos al prunului ( Eulecanium (Parthenolecanium) corni )

Are 4-6 mm lungime; platoşa este foarte bombată şi are culoarea maro, fiind totodată şi lucioasă; din ouăle mici şi albe ies larvele mici, cu o lungime de 0, 5-1 mm, care au o culoare gălbui — verzuie şi care sunt foarte mobile; în acest stadiu larvar ele iernează pe trunchiul şi ramurile plantei gazdă; Ia începutul anului următor ele continuă să se deplaseze o vreme, până când în aprilie le creşte platoşa pe spate; această specie atacă prunele, piersicile, merele, strugurii, coacăzele, alunele, frasinii şi alte foioase.

Păduchele ţestos al leandruluiAspidiotus nerii )

Platoşa este rotundă, relativ plată, având un punct aflat în apropierea centrului platoşei; are o culoare gri şi respectiv alb — murdar; specia atacă leandru, rododendroni, palmieri etc., unde se aşează în special pe nervurile frunzelor.

Păduchele din San Jose ( Quadraspidiotus perniciosus )


Are o lungime de 1-1,5 mm; platoşa este rotundă şi în funcţie de stadiu de evoluţie este mai întâi albă (stadiul larvar de platoşă albă), şi apoi neagră (stadiul larvar de platoşă neagră); specia nu prezintă ochi sau picioare; ea atacă pomii de măr, păr, piersic şi o serie de alţi copaci ornamentali; în plus aceşti păduchi mai atacă şi plante erbacee; această specie este cunoscută drept cea mai dăunătoare şi mai periculoasă din toate speciile de păduchi ţestoşi.

cum scap de paduchele testos

Dăunător: Plantele atacate de coloniile de păduchi ţestoşi pot fi recunoscute uşor. Părţile plantelor aflate deasupra solului par a fi acoperite de cruste maro. Păduchii elimină excremente, ce favorizează şi apariţia anumitor specii de ciuperci, precum ciuperca din grupa Fungi imperfecti (Cladosporium herbarum). Părţile afectate ale plantelor devin lipicioase şi prezintă apoi un înveliş negricios. Plantele gazdă sunt afectate din punct de vedere fiziologic şi slăbite, din cauză că păduchii (în stadiile de larvă şi de adult) extrag prin sugere substanţele lor nutritive. Frunzele capătă un aspect pătat şi o culoare gălbuie. Se poate ajunge la o cădere prematură a frunzelor. Unele specii pot transmite prin sugere şi substanţe nocive în ţesutul plantei, care poate duce chiar la moartea ţesutului respectiv.

Prevenire: trebuie atraşi prădătorii naturali ai păduchilor precum viespile parazite din familia Ichneumonidelor, gândaci vaca-domnului şi alţi gândaci răpitori. Plantele trebuie controlate în mod regulat şi trebuie luate toate măsurile de îngrijire a scoarţei copacilor. Să se stropească preventiv plantele cu ceai făcut din feriga comună sau din calapăr. Plantele de cameră cu multe frunze pot fi tratate săptămânal cu uleiuri de rapiţă sau cu soluţii de săpun lichid de potasiu, slab concentrate.

Combatere: Trebuie curăţate mecanic zonele afectate, fie prin ştergere, fie prin cojire; la plantele de cameră se recomandă folosirea unei periuţe de dinţi sau a scobitorilor. Apoi plantele trebuie spălate temeinic. Părţile afectate ale plantelor pot fi udate cu o soluţie cu amidon, care usucă. In decursul procesului de uscare păduchii ţestoşi cad şi se întăresc odată cu soluţia. In cazul unei invazii grave la plantele cu puţine frunze, se recomandă tunderea lor. Combaterea pe cale biologică se poate face cu ajutorul speciilor de viespi parazite Encarsia formosa şi Aphytis melinus. De asemenea pentru a elimina păduchii din San Jose se recomandă viespea Prospaltella perniciosi. Şi gândacul răpitor Rhyzobius lophantae diminuează populaţia de păduchi ţestoşi şi poate fi folosit şi în sere.


One Response to “Paduchii testosi”

  1. LUPU Ionel says:

    Am gasit Aspidiotus nerii pe frunzele “Teiului lui Eminescu” din Parcul Copou Iasi.

Leave a Reply