Paianjenul rosu comun

Acarianul (păianjenul) roşu comun ( Tetranychus urticae )

Conținut: Aspect || Biologie || Răspândire || Dăunător || Prevenire || Combatere

Aspect: femelele au aproximativ 0,6 mm lungime, iar masculii în jur de 0,35 mm; corpul este de culoare galben deschis, având două pete mari şi negre pe spate; femelele care iernează au o culoare portocaliu — roşie; insectele adulte posedă 4 perechi de picioare; larvele au 0,15-0,35 mm lungime şi sunt de culoare gălbuie; larvele mai mature prezintă deja pe spate cele două pete închise la culoare, specifice speciei; în primul stadiu larvar au doar 3 perechi de picioare.

Biologie: femelele, care s-au reprodus deja din toamnă, iernează în locuri ferite, sub scoarţa copacilor sau pe sol sub grămezi de frunze sau paie, şi de multe ori pentru această perioadă se grupează mai mulţi acarieni într-o pânză comună. Imediat ce la începutul anului următor temperaturile ajung suficient de ridicate, femelele se deplasează şi pătrund în stratul de vegetaţie, aşezându-se deseori pe urzici. Fiecare femelă depune aproximativ 60-120 de ouă rotunde, transparente, de culoare galben — verzui, care sunt aşezate pe partea inferioară a frunzelor. Ouăle devin după ceva timp portocalii. Din ouăle nefecundate eclozează masculii, iar din cele fecundate ies după 3-4 săptămâni femelele. In funcţie de temperatura mediului înconjurător pot apărea 4-10 generaţii pe an, ceea ce înseamnă că în condiţii optime (perioade calde şi uscate, bogate în vegetaţie), specia tinde către înmulţire în masă.

Răspândire: Acarienii roşii comuni sunt răspândiţi în aproape toată lumea. Acarienii pot fi găsiţi în apropierea plantelor gazdă, care sunt erbacee, precum urzica, căpşunile, fasolea, castraveţii etc, dar şi pe peste 100 de specii de plante fructifere, leguminoase şi ornamentale. Aici gasesti insecticide paianjenul rosu comun.

Dăunător: Este un parazit, care slăbeşte sistemul imunitar al plantelor. Frunzele atacate ale plantelor gazdă sunt acoperite pe partea inferioară cu o pânză fină, ca o plasă, în care trăiesc mai mulţi acarieni. Din cauză că acarienii sug din celule frunzelor, pe acestea apar din ce în ce mai multe pete galbene. În continuare frunzele încep să se ofilească şi într-un final cad.

Prevenire: trebuie atraşi prădătorii naturali ai acarienilor precum alţi acarieni răpitori, păianjeni, muştele Chrysopa vulgaris, ţânţari prădători (Aphidoletes aphidimyza), ploşniţe răpitoare, gândaci vaca-domnului şi gândaci răpitori. Urzicile şi alte buruieni sălbatice, care cresc în grădină sau în imediata ei apropiere, trebuie îndepărtate înainte să se înmulţească. Să se evite suprasaturarea plantelor cu azot. Umiditatea solului să fie stimulată prin acoperirea sa cu muici sau cu alte straturi vegetale benefice, precum şi prin udarea sa. Ca îngrăşământ pentru plante să se folosească compostul, pentru a le îmbunătăţi capacitatea de rezistenţă.

Combatere: Plantele afectate să fie stropite cu apă rece. Să se ia măsuri de creştere a umidităţii aerului, prin stropirea regulată a plantelor sau prin amplasarea unui recipient (rezervor) cu apă în apropierea lor. Plantele de dimensiuni mici, pot fi învelite, după stropire şi în nişte pungi de plastic transparente, care să fie sigilate cu un elastic. Plantele afectate să fie stropite cu fiertură de urzici sau de coada calului (de 2-3 ori zilnic, timp de cel puţin 10 zile). Suplimentar pe plantele atacate se poate turna ceai de usturoi. Pe cale chimică, acarienii roşii pot fi combătuţi cu acaricide. Spre deosebire de acarienii roşii ai pomilor, în acest caz o stropire a plantelor în perioada de proliferare este fără rost, deoarece atunci nu iernează ouăle, ci femelele.

Leave a Reply